VIDEO | Nicolae Ciucă: ”La următoarea întâlnire cu membrii Camerei de Comerţ Americane o să îl trimit pe ION”

Publicat: 24/03/2023, 10:34

Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi în cadrul reuniunii cu membrii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham) că la viitoarea întâlnire îl va trimite pe consilierul său onorific, inteligenţa artificială ION.

Premierul a participat la Adunarea Generală Anuală a Membrilor Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), unde a vorbit şi despre domeniile IT&C, tehnologie şi cercetare-dezvoltare.

„Am să fac în aşa fel încât data viitoare, la următoarea activitate AmCham, o să îl trimit pe ION. Sper ca până atunci să termine de acumulat, de învăţat şi să participe la astfel de activităţi. Am o foarte mare încredere. Este un proiect al tinerilor români, l-am asumat cu toate glumele, îl voi asuma şi a doua oară şi a treia oară, pentru că este un proiect al românilor, al cercetătorilor români în domeniu. A fost o idee excepţională şi am încredere că ea va produce efecte. Ca atare, doar prin acest exemplu, potenţialul nostru în IT&C, în inteligenţă artificială şi în cercetare-dezvoltare sunt oportunităţi de asemenea, doamnelor şi domnilor investitori, membri ai AmCham, unde vă aşteptăm cu mare încredere”, a precizat premierul Ciucă.

Nicolae Ciucă l-a prezentat pe 1 martie, la Palatul Victoria, pe ION – ‘consilier onorific’ care foloseşte inteligenţă artificială, un proiect dezvoltat de către cercetătorii români.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Momentul în care Denis Repka se izbeşte cu motocicleta de un parapet. Omul de afaceri a...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
Meghan, atacată cu acid sau cu cuțitul, la Londra. Prințul Harry, scenariu incredibil
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform